DNA: Arestări pentru trafic de influență, șantaj și falsificare de documente

FACEBOOK/DNA
Sursa foto: FACEBOOK / DNA

Două persoane au fost reţinute de procurorii DNA, pentru 24 de ore, una pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj, iar cea de-a doua pentru falsificarea unor documente folosite apoi la încheierea unor acte notariale.

Procurorii DNA au transmis, joi, printr-un comunicat că o persoană este urmărită penală pentru trafic de influenţă şi şantaj.

„În perioada iulie-septembrie 2023, inculpatul G.B., direct şi prin intermediari, ar fi ameninţat o altă persoană cu darea în vileag a unor fapte de natură penală săvârşite de aceasta cu privire la modalitatea prin care ar fi fost încheiate trei contracte de vânzare-cumpărare imobile. Pentru a nu denunţa presupusele fapte penale, inculpatul ar fi solicitat de la persoana respectivă suma de 25.000 euro”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că această persoană ar fi săvârşit infracţiunea în timp ce se afla în arest la domiciliu, într-o cauză trimisă în judecată de procurorii anticorupţie, în care ar fi fost cercetate infracţiuni comise de mai multe persoane în legătură cu eliberarea nelegală a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile

„În cursul anului 2022, acelaşi inculpat, direct şi prin intermediari, ar fi pretins de la o persoană suma de 100.000 euro, pentru a falsifica mai multe documente ale unei societăţi comerciale şi pentru a determina angajaţii unui cabinet notarial să autentifice în fals înscrisurile de transfer al proprietăţii (contract de dare în plată) asupra a două terenuri situate în localitatea Dobroeşti, judeţul Ilfov. Concret, inculpatul ar fi urmărit să transfere proprietatea asupra celor două terenuri din patrimoniul unei societăţi comerciale radiate în anul 2018 în proprietatea persoanei respective de la care a solicitat suma menţionată mai sus”, au mai transmis procurorii DNA.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: