Vaslui: Dragoș Benea va rămâne președinte al Organizației Județene a PSD „cât va fi nevoie”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Dragoş Benea, numit preşedinte interimar al PSD Vaslui după excluderea lui Dumitru Buzatu, va rămâne în această funcţie în perioada următoare, decizia fiind anunţată, joi, în cadrul unei şedinţe pe care acesta, alături de secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a avut-o cu membrii organizaţiei vasluiene.

Benea a precizat că interimatul său va dura „cât va fi nevoie”, probabil până la primele alegeri.

El i-a asigurat pe colegii social democraţi din Vaslui de tot sprijinul în vederea traversării momentului „delicat” prin care trece organizaţia şi le-a cerut acestora acestora sinceritate şi corectitudine, menţionând că scopul comun trebuie să fie acela ca PSD să găsească cei mai buni candidaţi pentru alegerile locale.

„Au existat discuţii legat de acest interimat, firesc, e orgoliul unei organizaţii, nu m-a surprins şi nici nu m-a deranjat deloc. (…) Ultima problemă a PSD Vaslui este o conferinţă judeţeană, ba mai mult, desemnarea unui candidat la preşedinţia organizaţiei sau la CJ. Nu este un scop în sine, aşa cum nici câştigarea alegerilor nu este un scop în sine, ci să facem ceva după ce câştigăm alegerile şi să continuăm ce s-a făcut bun în judeţul Vaslui. (…) După acest pumn în plex pe care l-a primit organizaţia PSD, noi trebuie să găsim mijloacele şi oamenii, să fim primii la grila de start şi la finiş şi după aceea să continuăm proiectele pentru judeţul Vaslui. (…) Evident că trebuie nişte lucruri schimbate, oricât place sau nu place acest cuvânt. Ştiu că mai degrabă nu place la PSD Vaslui, dar sunt lucruri care trebuie schimbate, probabil o frecvenţă a întâlnirilor, probabil găsiţi şi oameni noi în interiorul organizaţiei, în afara organizaţiei. Probabil va trebui să parcurgă pe repede înainte un proces de primenire pe o viteză mai ridicată decât s-a produs în ultimii ani”, a declarat preşedintele interimar al PSD Vaslui.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: