Un leu din trei, care circulă în România este din evaziune fiscală, iar analiştii financiari estimează că-n perioada următoare economia subterană va creşte.
Este efectul majorării taxelor şi impozitelor, care îi va încuraja pe unii să apeleze la servicii şi să cumpere bunuri de pe piaţa neagră. În primele 8 luni ale anului, statul a recuperat la buget peste 5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă mai mult de 10% din deficitul bugetar al ţării.
La fiecare 3 săptămâni, Nicoleta plăteşte pe întreţinera genelor cel puţin 150 de lei. Cu 30% mai mult faţă de anul trecut. Cum salariul ei nu a crescut, este nevoită să mai renunţe la unele servicii, pentru care ar plăti tot cu 30 de procente mai mult.
„Pentru extensiile de gene, clar că o să merg la un salon, pentru manichiură, de asemenea. Am nevoie să îmi tund bretonul o dată la două săptămâni. Pentru acest lucru nu voi merge de două ori pe lună să achit câte 50 de lei de fiecare dată pentru un lucru pe care pot să îl fac singură acasă”, declară Nicoleta.
În termeni populari, acest obicei se numeşte „economie”. În termeni economici se numeşte „evaziune fiscală de tip self employment”. Adică acele servicii pentru care fie nu plătim niciun ban pentru că ni le facem noi sau plătim la negru cuiva care ne cere preţuri mai mici.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News