Ce se va întâmpla cu postul de deputat rămas vacant al Monicăi Iacob Ridzi

Secretarul Camerei Niculae Mircovici a declarat că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a primit, miecuri, raportul Comisiei juridice în privinţa condamnării la închisoare a deputatului Monica Iacob Ridzi şi în următoarea şedinţă de plen va fi vacantat postul de deputat, potrivit Antena 3.

„A sosit la Biroul Permanent raportul Comisiei juridice în privinţa deciziei Tribunalului Bucureşti, Secţia penală, în privinţa Monicăi Ridzi, urmează cursul firesc, la următoarea şedinţă va fi vacantat postul”, a declarat Niculae Mircovici, după şedinţa conducerii Camerei.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a transmis Camerei Deputaţilor o decizie privind sentinţa penală definitivă prin care Monica Iacob Ridzi fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: