Dat afară din PNL, un politician a fost răsplătit cu o funcţie de partidul lui Tăriceanu. Concret: este vorba despre Valeriu Crişan, cel care a fost exclus din PNL după ce a acceptat un post în Guvernul Dăncilă.
Astfel, partidul lui Tăriceanu i-a oferit o funcţie de conducere în organizația județeană Sălaj.
„Valeriu Crişan este un fost coleg de-al meu din PNL. Ne cunoştem foarte bine. Am avut cu el o colaborare foarte bună de-a lungul timpului, astfel că am ţinut aproape. De aceea, am considerat că liberalii trebuie să se regăsească în acelaşi loc. Aşadar, fostul meu coleg, Valeriu Crişan, este de curând noul meu coleg în ALDE”, a declarat Adrian Ştef, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, citat de Adevărul.
La rândul său, Crişan, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, a avut și el o explicație pentru această mutare: ”Ceea ce s-a întâmplat odată cu fuziunea dintre PNL şi PDL, în special la noi, în Sălaj, i-a determinat pe mulţi dintre foştii mei colegi să tragă pe linie moartă”.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







