Ciolacu: Reforma fiscală, fiind în cererea de plată numărul 4 nu se va aplică sub nicio formă din 2024

ciolacu
Sursa foto: Facebook / Marcel Ciolacu

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, chestionat dacă măsurile suplimentare recomandate de FMI, pentru următorii doi ani, în vedere creşterii procentului alocat cu încă 2% din PIB se referă la unele fiscale, că este în primul rând vorba de o reformă fiscală prevăzută în cererea de plată numărul 4 şi care nu va fi aplicată sub nicio formă din 2024.

El a adăugat că, din punctul său de vedere, această reformă va avea aplicabilitate de la jumătatea anului 2025, tocmai pentru că este vorba de o reformă şi nu doar de nişte măsuri.

„Nu. În primul rând, reforma fiscală pe care o să o facem, fiindcă ea este în cererea de plată numărul 4 nu se va aplică sub nicio formă din 2024. Ea se va aplica, din punctul meu de vedere, cam de la jumătatea anului 2025, fiindcă vorbim de o reformă, nu de nişte măsuri”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat, miercuri la Ploieşti, dacă recomandarea FMI ca, în următorii doi ani, România să vină cu măsuri suplimentare în valoare de circa 2% din PIB se referă la fiscalitate.

„E normal să fie ceva predictibil şi foarte discutat”, a continuat şeful Executivului.

„Deci eu cred că din reducerea cheltuielilor, combaterea evaziunii fiscale şi dintr-o colectare mai bună, noi ştiţi că mai avem eşalonări din pandemie şi acum făcute de Guvernul de atunci, companii care cu toate că ar avea venituri să plătească aceste eşalonări, pentru că a trecut pandemia, nu le plătesc pentru că ele sunt eşalonate şi au posibilitatea câteodată să le reeşaloneze. De ce să mă împrumut de la bancă, când pot să folosesc banii de la stat? Atât i-a dus capul pe unii la un moment dat. Dar vom merge înainte”, a concluzionat Ciolacu.

Şeful misiunii FMI pentru România Jan Kees Martijn a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că pachetul de măsuri fiscale adoptat Guvern este un pas în direţia dorită, dar a precizat că mai trebuie făcute ajustări.

El a menţionat că deficitul fiscal trebuie să scadă sub trei procente şi a mai afirmat că sunt limitate capacităţile de reducere a cheltuielilor publice.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: