POLITICO: Partidele din coaliția germană, în conflict din cauza reducerilor bugetare și a întârzierii legii energiei

Robert Habeck/ John MacDougall/AFP
Robert Habeck/ John MacDougall/AFP

Coaliția tripartită de guvernare din Germania a intrat marți în lupte interne publice, în contextul în care vicecancelarul Partidului Verzilor, Robert Habeck, i-a acuzat pe liberalii din Partidul Liber-Democrat (FDP), al cărui lider este Christian Lindner, de încălcarea promisiunilor prin amânarea unei legi controversate privind energia verde, scriu autorii Hans von der Burchard si Gabriel Rinaldi in POLITICO.

Habeck a atacat, de asemenea, un plan al lui Lindner de a impune reduceri drastice de până la 22 de miliarde de euro în bugetul de anul viitor și a avertizat că Germania se confruntă cu „nevoi [financiare] majore peste tot, în special în domeniile decarbonizării și digitalizării”.

Disputa evidențiază tensiunile tot mai mari în guvernul cancelarului social-democrat Olaf Scholz, care conduce o coaliție cu Verzii și FDP.

Partidele au opinii diferite cu privire la modul în care Germania ar trebui să pună în aplicare planurile UE de reducere a emisiilor de carbon cu 55% până în 2030 și de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Această dispută privind energia verde este complicată de un deficit de venituri fiscale, care reduce marja de manevră financiară pentru subvenționarea trecerii la energiile regenerabile.

În centrul disputei se află o nouă lege a energiei pentru imobile, care vizează eliminarea treptată a încălzirii cu gaz și petrol în gospodăriile germane, cerând ca, începând de anul viitor, orice sistem de încălzire nou instalat în Germania să funcționeze în proporție de 65% pe bază de energie regenerabilă. Această idee este extrem de controversată din cauza costurilor sale, întrucât cea mai viabilă opțiune pentru atingerea acestui obiectiv este o pompă de căldură, care costă cu aproximativ 20.000 de euro mai mult decât un cazan clasic pe gaz.

Verzii plănuiau să prezinte legea în parlament în această săptămână, insistând asupra faptului că toate cele trei partide guvernamentale au fost de acord în prealabil cu calendarul stabilit inițial și că sistemele de încălzire existente nu vor fi afectate de interzicerea încălzirii cu gaz și petrol în viitorul apropiat. Cu toate acestea, FDP a blocat planul Verzilor, ceea ce a declanșat o reacție puternică din partea lui Habeck.

„Faptul că [legea] nu este stabilită [pe ordinea de zi a Bundestagului] este, din punctul meu de vedere, o încălcare a promisiunii” de către FDP, a declarat acesta. El a precizat că toate cele trei partide aflate la guvernare au fost de acord ca legislația privind încălzirea să fie aprobată „înainte de vacanța parlamentară de vară”.

„Acest lucru nu va mai fi posibil acum, odată cu această amânare”, a adăugat el.

FDP a ripostat imediat, purtătorul de cuvânt pentru domeniul energiei, Michael Kruse, susținând că partidul său a subliniat „în mod constant de săptămâni […] că avem o nevoie fundamentală de schimbare în ceea ce privește conținutul legii și că, pentru noi, proiectul prezentat de Robert Habeck nu reprezintă o bază suficientă de consultare pentru procedura parlamentară”.

Marți, social-democrații lui Scholz au încercat să calmeze evoluția conflictului, adjunctul liderului partidului, Matthias Miersch, promițând că va purta discuții în această săptămână pentru a obține o „îmbunătățire a legii”.

Miersch a subliniat că legea ar trebui totuși să treacă de parlament înainte de vacanța de vară: „Oamenii sunt din ce în ce mai sătui de certurile pe tema încălzirii și cer claritate”, a spus el.

Cu toate acestea, noi probleme se prefigurează cu privire la reducerile bugetare planificate: Scholz și Lindner plănuiesc să acopere un deficit financiar de 20 de miliarde de euro în bugetul Germaniei pentru anul 2024 prin reduceri de cheltuieli în toate ministerele, cu excepția celui al Apărării.

Acest lucru îi irită pe Verzi, care fac presiuni pentru mai mulți bani pentru proiectele lor, în special pentru a atenua costurile pe care trecerea la energia regenerabilă le aduce gospodăriilor și diferitelor industrii.

Habeck a confirmat marți reducerile bugetare care se prefigurează, precizând totodată că nu poate spune cu exactitate dacă există un deficit de „20, 22 sau 18 miliarde de euro”.

„Este pentru prima dată în mulți ani când bugetul federal se reduce și […] desigur că sistemul nu este adaptat în întregime la acestă situație”, a avertizat el.

Purtătorul de cuvânt al Verzilor pentru buget, Sven-Christian Kindler, a criticat reducerile planificate și a declarat că Germania ar trebui, în schimb, să acopere golurile bugetare prin creșterea taxelor pentru cei bogați și reducerea „subvențiilor dăunătoare pentru climă”, cum ar fi cele pentru anumite tipuri de motorină.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: