Raluca Turcan: Lansăm în dezbatere publică Codul Patrimoniului. Vreau să îl tratăm cu seriozitate

Sursa foto: Facebook Raluca Turcan

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat miercuri finalizarea şi punerea în dezbatere publică a Codului Patrimoniului Cultural Naţional, invitând specialiştii din domeniu la tratarea cu seriozitate a acestui proces.

Raluca Turcan a participat la conferinţa de închidere a proiectului „Monumente istorice – planificare strategică şi politici publice optimizate”, în cadrul căruia au fost elaborate proiectele Strategiei Naţionale pentru Protejarea Monumentelor Istorice şi Codului Patrimoniului Cultural Naţional, organizată de Unitatea de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, desfăşurată la Biblioteca Naţională a României.

„Iată că suntem pe punctul de a lansa Codul Patrimoniului în dezbatere publică, un proces pe care vreau să îl tratăm cu seriozitate. Nu este un subiect uşor Codul Patrimoniului. Presupune armonizarea întregii legislaţii în domeniul cultural, presupune armonizarea procedurilor dintre autorităţile locale şi autorităţile centrale, de asemenea o coerenţă în ierarhiile legislative care se aplică pe codul patrimoniului şi, de ce nu, inclusiv o clarificare a domeniului de sancţiuni pentru încălcarea codului patrimoniului.

Când ziceam de ierarhie legislativă mă refer la cine are competenţa cea mai potrivită pentru a interveni atunci când este vorba de măsuri legate de patrimoniu: să nu mai existe suprapuneri între autorităţile locale şi autorităţile centrale, să nu mai existe contradicţii între deciziile unora şi ale celorlalţi”, a spus Turcan.

Ministrul a arătat că etapa punerii în transparenţă a Codului patrimoniului are loc miercuri, deoarece a trebuit ca documentul „să fie armonizat cu Codul urbanismului”. „Să nu ne trezim că există un Cod al urbanismului şi după aceea venim noi cu un Cod al patrimoniului, care reglementează regimul monumentelor istorice necorelat cu ceea ce presupune decizia la nivel de regim de construcţie.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: