Luigi Marius Ciubrei, fost director al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime, a fost condamnat pentru luare de mită, alături de complicii săi, cu care pusese pe picioare o adevărată „afacere” cu şpăgi pentru angajarea pe diverse posturi.
Tribunalul Galați l-a condamnat pentru a doua oară, pe 21 septembrie, pe Luigi Marius Ciubrei, fostul director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, după ce inițial îi aplicase o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă.
Curtea de Galaţi a decis pe 17 septembrie 2021 ca procesul în care a fost inculpat Luigi Marius Ciubrei să fie rejudecat. Constantin Tarău, un complice al acestuia, a primit trei ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, după ce în primă instanță fusese condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită.
Daniela Mariana Sărluceanu şi Mădălin Mihai Sărluceanu, cei care au oferit mita, au fost condamnaţi la câte un an şi patru luni de închisoare, respectiv doi ani de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Un alt inculpat din dosar, Sandu Cotav, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Pentru a-i prinde pe protagoniştii acestei afaceri oneroase de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime, procurorii anticorupţie au folosit un investigator sub acoperire, care s-a oferit să dea mită pentru a fi angajat.
După finalizarea procesului, instanţa a dispus anularea actelor de angajare ale investigatorului sub acoperire.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News