Guvernul polonez a anunţat joi că se va opune „ferm” reformei în materie de migraţie a Uniunii Europene, denunţând „dictatul Bruxelles-ului şi Berlinului” referitor la acest proiect, relatează AFP, EFE şi Reuters. Această luare de poziţie vine în ajunul unui summit al UE şi cu 10 zile înainte de alegerile legislative din Polonia.
„De ce ar trebui să ne supunem dictatului de la Bruxelles şi Berlin?”, s-a întrebat şeful guvernului populist naţionalist polonez, Mateusz Morawiecki, înainte de summitul european care începe vineri în Spania.
„Voi opune un veto ferm”, a repetat de mai multe ori acesta, în cursul unei declaraţii televizate comune cu preşedintele Andrzej Duda, care reprezintă aceeaşi tabără politică.
„Elitele care guvernează UE încearcă să-şi impună opinia pe această temă naţiunilor din Europa. Nu suntem de acord cu asta, credem că cea mai importantă este voinţa naţiunilor”, a subliniat preşedintele polonez.
Cei doi oameni de stat i-au îndemnat totodată pe polonezi să participe la referendumul dedicat, între altele, problemei migranţilor din Orientul Mijlociu şi Africa şi care va fi organizat în paralel cu alegerile legislative din 15 octombrie.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News