România a mai îndeplinit un jalon din PNRR: a fost adoptat planul privind gestionarea deșeurilor

depozit-deseuri
Sursa foto: pixabay

Guvernul de la București a adoptat Planul de acțiune pentru Strategia Națională cu privire la economia circulară, prin care se îndeplinește unul dintre jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență, care privește gestionarea deșeurilor.

Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, planul de acţiune pentru Strategia naţională privind economia circulară prezintă viziunea şi acţiunile concrete pe termen scurt, mediu şi lung (2032), rolul entităţilor publice, private şi publicului larg precum şi gradul de implicare a acestora pe parcursul implementării şi permite Guvernului României, prin Comitetul de coordonare pentru economia circulară a României, să iniţieze măsuri coerente în timp pentru a dezvolta buna guvernanţă şi pentru a întări bazele economiei circulare.

Îndeplinirea obligaţiilor asumate prin PNRR nu reprezintă decât începutul pentru transformările pe care trebuie să le facem pentru a trece de la paradigma economiei liniare la un model circular. De aceea, am înfiinţat o structură de guvernanţă care să definească în mod clar rolurile şi responsabilităţile instituţiilor şi să ducă la bun sfârşit implementarea celor 52 de acţiuni. Tranziţia către economie circulară este de importanţă strategică, întrucât pe lângă o diminuare a deşeurilor, scade presiunea asupra resurselor naturale, încurajează investiţia în tehnologii inovatoare şi poate contribui la crearea de noi locuri de muncă”, a declarat consilierul de stat Laszlo Borbely.

Citește mai mult AICI. 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: