PDL a EXPLODAT: ”Ce să mai facem ca să se vadă că PNL e cu PSD?”

PDL Braila este un butoi cu pulbere dupa sedinta Consiliului Judetean din 18 august, cand majoritatea PSD-UNPR-PP-DD-PNTCD si Silviu Radu a votat ca liberalul Ovidiu Nechita sa preia interimatul functiei de presedinte CJ, insa reducandu-i drastic atributiile, scrie InfoBrăila.ro

Atunci, in semn de protest, consilierii judeteni ACL si independentul Marian Capatana au parasit sala in semn de protest fata de ceea ce au numit „abuzul PSD”.

Dupa incheierea sedintei extraordinare a CJ, vicele Ovidiu Nechita a declarat presei, spre stupefactia consilierilor judeteni PDL si PNL, ca parasirea salii nu a fost un protest al alesilor locali liberali si democrat-liberali, ci „o nesincronizare, o neintelegere intre PNL si PDL”, subliniind ca PNL este de acord „cu ce a facut PSD in CJ daca este in avantajul Consiliului”.

Situatia din PDL Braila este cu atat mai aprinsa cu cat liderul filialei, Alexandru Nazare, a fost plecat din tara pe perioada desfasurarii miscarilor politice amintite mai sus, acesta refuzand sa faca vreo declaratie publica pe acest subiect.

Doi lideri PDL au comentat pentru Infobraila „impasul politic” in care se afla democrat-liberalii, dorind ca sa le fie protejata identitatea, motivand ca doar Alexandru Nazare poate face declaratii oficiale pe acest subiect.

„PSD l-a ars pe Nechita, care e al PNL, nu al nostru, dar PDL a contestat la Prefectura sedinta aia in care PSD a incalcat legea. Acum nu e clar ca PNL e cu PSD? Despre declaratiile lui Nechita ca a fost o neintelegere protestul nostru si ca PNL e de acord cu cea facut PSD, ce sa mai spunem? Noi cu astia alianta nu facem, asta sa fie clar. Asta spune tot partidul. Ei vor si in opozitie cu noi, dar si la putere cu PSD. Asta sa o creada ei, asa ceva nu se poate. Ce sa mai facem ca sa se vada ca PNL e cu PSD?!”, ne-a spus unul dintre membrii Biroului Permanent Judetean al PDL Braila.

Democrat-liberalul a mai adaugat faptul ca senatorul Catalin Boboc, presedintele PNL Braila, este „las si plangacios” deoarece a dat de inteles presei ca PNL ar putea contesta hotararile luate in sedinta CJ din 18 august, insa „a uitat sa o faca”: „Daca Boboc nu si-a aparat omul, colegul, pe Nechita, sa o facem noi? Am facut-o, dar asta e ultima data. Poate vor sa le facem si curatenie in sediul PNL, cat ei sunt in birouri langa PSD”.

Un alt lider PDL, de asemenea membru in forul de conducere al filialei, a precizat pentru Infobraila ca modul in care liberalii au ales sa se comporte dupa sedinta Consiliului Judetean in care chiar un liberal a fost „ingenuncheat” de PSD a pus capac oricarei colaborari cu PNL, la nivel local. Acesta afirma ca „Nechita a dovedit clar ca vrea cu PSD”, declaratiile sale fiind „de-a dreptul socante”.

„Nazare e suparat, noi suntem amestecati, iar PNL-istii stau cot la cot cu PSD, dar la presa spun ca sunt in opozitie. Cu ei sa facem noi alianta? Nu poti fi si la putere si in opozitie. Am crezut ca dupa discutiile neoficiale intre noi, PDL si PNL, o sa se schimbe lucrurile, dar nimic. PNL e tot cu PSD. Si PDL si PNL, consilierii judeteni, protesteaza in Consiliul Judetean, parasesc sala pentru ca Nechita era „decapitat”, iar dupa 10 minute Nechita spune ca e de acord cu PSD si ca nu a fost un protest, ci o neintelegere. Asta ce este? Noi facem de atatia ani opozitie, ei au stat la caldura, si nici acum in ultimul ceas nu vor sa renunte la putere. E aberant”, a mentionat liderul PDL, sub protectia anonimatului.

De asemenea, PDL-istul ne-a informat ca singura speranta in solutionarea acestu conflict este „interventia Bucurestiului”, conducerea marelui PNL fiind singura care poate transa lucrurile. Intrebat daca membrii PDL isi mai doresc alianta cu PNL, democrat-liberalul a spus ca alianta cu PNL in aceste conditii este exclusa in totalitate.

„Noi alianta cu PNL in aceste conditii nu mai facem! Sa ramana cu PSD sau sa intervina Bucurestiul, sa faca Bucurestiul ordine. Sa spuna de la Bucuresti daca PNL ramane cu PSD, daca fuzionam, incotro o luam. In rest, daca Bucurestiul nu intervine, nu facem alianta cu ei”, a incheiat unul dintre liderii filialei.

Pana la aceasta ora, deputatul Alexandru Nazare, presedintele PDL Braila, nu a putut fi contactat, desi se afla in tara de marti seara.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: