Macovei, atac dur la Corina Crețu: Nu cred că are capacitatea…

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a comentat, luni, în cadrul unei emisiuni la B1tv, nominalizarea Corinei Crețu pentru funcția de comsiar european.

Macovei a spus că cea mai importantă exercitare a unei funcții de parlamentar, fie că este și europarlamentar, este cea de a face legi, în timp ce Corina Crețu nu a făcut niciuna.

”Acest portofoliu de dezvoltare regională este foarte important. Nu cred că Corina Crețu are însă capacitatea să îl gestioneze. De ce? Pentru că nu se pricepe la treaba asta, este de profesie jurnalist din câte știu. Nu știu ce cunoștințe a acumulat pe parcurs, iar în Parlamentul European, unde mi-a fost colegă și încă îmi este, din 2009 în 2014 a făcut zero legi”, a declarat Macovei.

Întrebați-o ce a făcut. O fi vorbit, dar știi cum e, e altceva să faci o lege decât să vorbești un minut la microfon. Cel mai important lucru pe care îl face un Parlament sunt legile. Iar ea a făcut zero legi. E mult mai simplu să mergi să ridici mâna decât să scrii o lege”, a mai spus aceasta.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: