După ce timp de câteva luni fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a stat departe de orice comentariu, Antonescu a revenit și pare să le întoarcă spatele colegilor săi, Klaus Iohannis și Vasile Blaga.
Crin Antonescu a declarat, joi seara, că nu este de acord cu scrisoarea trimisă de cei doi lui Junker și Daul în care susțineau că nominalizarea Corinei Crețu la funcția de comisar european ar fi ilegală.
”Vă aduceți aminte cum europarlamentarii PSD au votat împotriva unui român care candida pentru poziția de vicepreședinte al Parlamentului European? Noi am votat-o pe Corina Crețu? Eu cred că miza, adică obținerea unui portofoliu foarte important, nu ține de telefonul pe care l-a dat sau nu l-a dat Băsescu și nici macar de scrisoarea trimisă de Blaga și Iohannis. Șansele erau mult mai mari daca era doar Dacian Cioloș, datorita prestigiului său, iar daca Crețu nu va obține nominalizarea nu se va intampla datorita lui Băsescu, asta se va datora pentru că este o persoana fara experienta manageriale și nu va putea tine un asemenea portofoliu. De ce Băsescu, Iohannis și Blaga au actionat in felul acesta nu ma intrebati pe mine ca nu eu i-am pus. Linia PSD-ului sa dea vina pe ei ar fi o mare greșealp pentru că asta ar însemna ca Pacala si Tandala sunt mai influenti decat domnul Ponta”, a spus Crin Antonescu la România TV.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News