INSP: 72 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, înregistrate până în 5 octombrie

Sursa foto: pixabay

Un număr de 72 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România, până în 5 octombrie, potrivit raportului Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit celui mai recent raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (6 iunie) până la 5 octombrie s-au înregistrat 72 de cazuri, dintre care 70 de cazuri confirmate şi 2 cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile.

Din aceste cazuri, 8 persoane au decedat, în judeţele Bihor (1), Brăila (1), Ilfov (2), Dolj (1), Prahova (1), Satu Mare (1), Sibiu (1).

Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 10-19 ani (1), 20-29 de ani (2), 30-39 de ani (1), 40-49 de ani (4), 50-59 de ani (12), 60-69 de ani (23), 70-79 de ani (18), peste 80 de ani (11).

Distribuţia pe judeţe a cazurilor (în funcţie de unitatea teritoriala de expunere) este: Bacău (1), Bihor (2), Botoşani (2), Brăila (7), Buzău (1), Dolj (8), Galaţi (7), Ialomiţa (2), Iaşi (6), Ilfov (4), Neamţ (1), Olt (3), Prahova (1), Satu Mare (9), Sibiu (2), Suceava (1), Tulcea (3), Vaslui (3) şi municipiul Bucureşti (9). Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în municipiul Bucureşti cât şi în judeţul Tulcea (debut în S 31) şi a fost atribuit judeţului Tulcea.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: