Boștinaru: Nu ar trebui să se facă niciodată o alegere între Europa și NATO!

Victor Boștinaru, vicepreședintele grupului S&D pentru politică externă, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook, atrage atenția asupra faptului că ”nu ar trebui să se facă niciodată o alegere între Europa și NATO”.

Mai exact, liderul susține faptul că este necesară o alegere între cele mai potrivite instrumente pentru fiecare situație cu care ne confruntăm, luând în considerare avantajele comparative, precum și valoarea adăugată oferită de fiecare actor.

„Trebuie să ne îndreptăm către o UE mai ambițioasă în domeniul securității și apărării! Dar nu ar trebui să se facă niciodată o alegere între Europa și NATO, ci mai degrabă o alegere între cele mai potrivite instrumente pentru fiecare situație cu care ne confruntăm, luând în considerare avantajele comparative, precum și valoarea adăugată oferită de fiecare actor. În același timp, Politica de Apărare Europeană trebuie să consolideze complementaritatea și interoperabilitatea cu NATO și să nu pună în discuție rolul esențial pe care îl joacă Alianța Nord-Atlantică în domeniul apărării teritoriale. Acestea sunt principiile fundamentale de la care vom pleca pentru consolidarea rolului UE în domeniul securității și apărării”, scrie Boștinaru pe pagina sa de Facebook.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: