Sondaj: Jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situație

Sursa foto: Guvernul României

Jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie şi peste jumătate cred că Guvernul trebuie să crească salariile chiar dacă economia scade, cu 20% mai mulţi decât acum 10 ani, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Comparativ cu acum 10 ani, a crescut procentul celor care cred că în situaţii de criză trebuie mai intâi să se ajute singuri şi abia apoi să ceară sprijinul statului, aceştia fiind persoane cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat, angajaţii. la privat. De asemenea, proporţia celor care ar alege să economisească dacă ar avea nişte bani în plus a crescut de la 63% în 2013 la 76,3% în 2023. Două treimi dintre cei chestionaţi spun că preferă să cumpere produse româneşti chiar dacă sunt mai scumpe, tendinţă calificată de directorul general al INSCOP Research Remus Ştefureac drept ”o posibilă formă de patriotism economic”.

Numărul românilor care preferă un loc de muncă bine plătit dar instabil a scăzut uşor în septembrie 2023 comparativ cu februarie 2013, de la 52% şa 51,8%., crescând numărul celor care preferă un loc de muncă stabil, dar prost plătit, 48% – 48,2%.

Analiza socio-demografică relevă că declară că preferă o loc de muncă instabil, dar bine plătit, mai ales: bărbaţii, tinerii sub 30 de ani, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din Bucureşti sau din urbanul mare, angajaţii la privat. Femeile, persoanele peste 45 de ani, locuitorii din rural, angajaţii la stat declarat într-o proporţie mai mare decât media populaţiei că preferă un loc de muncă stabil, dar prost plătit.

Comparativ cu stiuaţia de acum 10 ani, a crescut numărul celor care cred că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie, de la 42% la 50%, scăzând toată numărul celor care cred că statul trebuie să ajute doar când au nevoie, de la 58% la 50%.

Conform analizei socio-demografice, sunt de părere că ”statul are datoria să îi ajute în orice situaţie” mai ales: tinerii, persoanele cu un nivel de educaţie redus, cei inactivi potenţial activi, cei cu un venit mai redus, locuitorii din urban. Persoanele peste 45 de ani, cei cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti, angajaţii la stat cred într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie că ”statul nu trebuie să ajute decât atunci când au nevoie”.

Faţă de acum 10 ani, a crescut însă considerabil – de la 72% la 81.7% – procentul celor care cred că în situaţii de criză trebuie mai întâi să se ajute singuri şi abia apoi să ceară sprijinul statului, în paralel, scăzând numărul adepţilor ideii potrivit căreia ”În situaţii de criză trebuie mai întâi să cer sprijinul statului şi abia apoi să mă ajut singur”, de la 29% la 18,3%.

Sunt de acord cu afirmaţia ”În situaţii de criză trebuie mai întâi să mă ajut singur şi abia apoi să cer sprijinul statului” mai ales: persoanele cu un nivel de educaţie mai ridicat, locuitorii din urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat, angajaţii. la privat. Tinerii sub 30 de ani, persoane cu un nivel de educaţie redus, cei cu un venit mai redus, locuitorii din urbanul mic îşi exprimă într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei acordul cu afirmaţia ”În situaţii de criză trebuie mai întâi să cer sprijinul. statului şi abia apoi să mă ajut singur”, rezultă din analiza socio-demografică.

Citeste mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: