Alegeri europarlamentare. Va candida Corina Crețu pentru un nou mandat?

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, sâmbătă, la Alba Iulia, a vorbit despre posibilitatea ca aceasta să candideze din nou la alegerile europarlamentare de anul viitor.

Concret: aceasta a precizat că nu ştie dacă va mai candida la alegerile europarlamentare din 2019, precizând că au fost mai multe lucruri care au pus-o pe gânduri.

Corina Creţu a spus, după ce un jurnalist a afirmat că Victor Ponta consideră că ar fi un bun prim-ministru, că deocamdată speră să fie ”un foarte bun comisar european”, informează Antena3.ro

”Am spus mai devreme (n.r. la Turda) că nu am luat o decizie în privinţa alegerilor europarlamentare şi sper să ne întâlnim anul viitor. Probabil voi decide ce voi face”, a spus Corina Creţu.

Alt jurnalist a întrebat-o ce a determinat-o să nu ia încă o decizie, iar Corina Creţu a răspuns: ”Nu aş vrea să comentez, au fost mai multe lucruri care m-au pus pe gânduri”.

Ea nu a precizat care sunt acestea. Comisarul european Corina Creţu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, în Alba, iar apoi a vizitat proiectele cu finanţare europeană din Cetatea Alba Carolina.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: