Ce porțiuni din Autostrada Moldovei vor fi deschise în 2024. Este promisă încă din 2014

Sursa foto: captura video

Câteva porțiuni din Autostrada Moldovei vor fi deschise circulației în 2024. Ministrul Transporturilor a transmis că, în curând, va fi pornită și licitația pentru tronsonul Pașcani – Suceava.

Autostrada Moldovei va fi deschisă circulației, însă pe porțiuni. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că, începând din 2024, vor începe să fie deschise porțiuni din Autostrada Moldovei. De asemenea, anul acesta va fi pornită licitația pentru tronsonul Pașcani – Suceava.

Ce porțiuni din Autostrada Moldovei vor fi deschise circulației în 2024

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că mai multe porțiuni din Autostrada Moldovei vor fi deschise circulației anul viitor.

„Tronsoane din această autostradă vor începe să fie date în circulaţie de anul viitor. În primul rând cele două de pe Ploieşti – Buzău, primele două loturi care fac joncţiunea cu A3 Ploieşti – Bucureşti. Eu cred că, deşi termenul e 2025, la cum e progresul pe Buzău – Focşani unde sunt 4 loturi, eu sunt mai mult decât optimist şi sunt 90 de km acolo, că vor putea fi daţi în circulaţie anul viitor. S-a lucrat foarte bine acolo, s-a înaintat foarte mult, repet, termenul e 2025 conform contractului. Dacă se respectă acelaşi ritm de lucru va putea fi devansat acest termen”, a anunţat Sorin Grindeanu, într-o emisiune TV, informează News.ro.

O parte din această autostradă se construieşte cu fonduri din PNRR, iar altă parte cu fonduri din Programul Operaţional de Transporturi. Pe tronsonul Pașcani – Suceava al A7, de 61,8 km, încă nu s-a pornit licitația, iar pe Suceava – Siret nu e gata nici studiul de fezabilitate, la 3 ani de la semnarea contractului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: