Liderul separatist Serghei Aksionov a fost ales preşedinte în Crimeea

Serghei Aksionov, unul dintre artizanii anexării peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia în luna martie, a fost ales joi, în unanimitate, „preşedinte al republicii Crimeea” de membrii Parlamentului local.

Toţi cei 75 de deputaţi au votat în favoarea lui Aksionov, potrivit unui comunicat al Parlamentului local. Candidatura altor două persoane a fost, de asemenea, propusă spre examinare de preşedintele Vladimir Putin, în conformitate cu legislaţia rusă, conform mediafax.ro.

Serghei Aksionov, care a fost unul dintre principalii organizatori ai referendumului din 16 martie cu privire la anexarea Crimeei la Rusia, a ocupat până acum funcţia de preşedinte interimar al republicii Crimeea, la solicitarea lui Vladimir Putin. Serghei Aksionov se află pe lista persoanelor vizate de sancţiunile americane şi europene.

La jumătatea lunii septembrie, în Crimeea au avut loc alegeri regionale, care au fost câştigate, fără nicio surpriză, de partidul aflat la guvernare în Rusia. Astfel, partidul Kremlinului, Rusia Unită, a obţinut 70 de mandate dintre cele 75 ale Parlamentului regional din Crimeea, cu o participare la vot de 53,61%, potrivit datelor oficiale.

Partidul naţionalist Liberal-Democrat din Rusia (LDPR), al lui Vladimir Jirinovski, singurul care a depăşit pragul de 5% după Rusia Unită, a obţinut cinci mandate în Legislativul din peninsula Crimeea.

Ucraina a calificat drept ilegale primele alegeri organizate în Crimeea, după anexarea peninsulei la Rusia.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL