Construcţia gazoductului South Stream, care presupune transportul de gaze naturale din Rusia, prin Marea Neagră, către ţările din sudul şi centrul Europei, va costa Gazprom cu 47% mai mult decât se estimase anterior, adică aproximativ 23,5 miliarde de euro, informează Mediafax.
Alexander Ivannikov, directorul adjunct al Departamentului de Finante şi Economie al gigantului rus Gazprom, a anunţat că, potrivit noilor estimări, construcţia tronsonului din Marea Neagră creşte costul plătit de Gazprom de la 10 miliarde de euro la 14 miliarde de euro.
De asemenea, Gazprom va plăti pentru construcţia porţiunii de pe uscat a gazoductului 9,5 miliarde de euro, cu aproape 4 miliarde de euro mai mult decât a anticipat anterior.
Construcţia tronsonului care traversează Bulgaria se ridică la cel puţin 3,7 miliarde de euro, excluzând costul ţevilor, potrivit estimătilor South Stream Bulgaria.
Gazprom deţine 50% din South Stream Transport, care va construi gazoductul. Ceilalţi acţionari sunt grupul italian Eni, cu o participaţie de 20%, EDF din Franţa şi Wintershall din Germania, fiecare cu o participaţie de câte 15%.
South Stream, cu un cost estimat de 40 de miliarde de dolari, are rolul să transporte gaze ruseşti către centrul Europei, pe o rută care să ocoloească Ucraina.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News