OFICIAL Ce acuze îi aduc procurorii DNA șefei CNA, Laura Georgescu

Prin intermediul unui comunicat de presă remis opiniei publice, procurorii DNA transmit de ce a fost pusă sub urmărire penala Președintele CNA, Laura Georgescu.

”GEORGESCU LAURA – CORINA, preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu”, trasnmit procurorii DNA.


În cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: 

La data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, preşedinta CNA, autoritatea naţională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru un post TV. În consecinţă, a fost emisă decizia nr.483/2013, în care, după o foarte elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat dispoziţiile art.57 alin.1 lit.b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.

După numai două săptămâni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.

Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către suspecta Georgescu Laura, preşedinte C.N.A., în mod nejustificat, trei dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 1 octombrie 2013, au votat în favoarea postului TV anterior sancţionat. Aceasta, în condiţiile în care situaţia de fapt nu se modificase, în afara existenţei unei contestaţii, depuse la data de 24 septembrie 2013 (ce conţine doar 2 pagini şi jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie.


Potrivit datelor rezultate în urma efectuării de acte de urmărire penală, după aflarea deciziei de retragere a licenţei postului TV, persoana care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează societatea comercială deţinătoare a postului TV, a fost îndrumată de Iorga Narcisa, membru CNA, suspectă în cauză, să apeleze la cunoştinţele din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai C.N.A. urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care reprezentanţii postului TV intenţionau să o formuleze. Iorga Narcisa a indicat ce oameni politici ar trebui accesaţi şi capacitaţi, pentru ca aceştia, l-a rândul lor să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc.

Urmare a indicaţiilor primite de la Iorga Narcisa, reprezentantul postului TV i-a solicitat sprijinul deputatului Hrebenciuc Viorel, suspect în cauză, cerându-i să intervină la nivelul preşedintei C.N.A, Laura Georgescu, astfel încât să o determine să se implice în susţinerea intereselor postului TV sancţionat, mai concret să obţină revocarea actului administrativ emis de CNA în data de 17 septembrie 2013 prin care i-a fost retrasă licenţa.
În urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe suspecta Laura Georgescu ca instituţia pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului Permanent al camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului – Comitetului Executiv Naţional.
La rândul său, Georgescu Laura a fost numită ca membru al C.N.A. din postura de reprezentant propus de către Guvern, fiind aleasă cu voturile partidului în a cărui structură de conducere se regăseşte parlamentarul Hrebenciuc Viorel, care de altfel a şi susţinut-o în vederea alegerii ca preşedintă a C.N.A..
Prin acţiunea sa, Georgescu Laura a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii C.N.A., prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa. Astfel, au fost afectaţi implicit şi ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi a încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică.

La data de 5 septembrie 2014, persoanei sus menţionate i s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. 

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicat DNA.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL