Ministrul Agriculturii anunţă că plafonarea adaosului comercial va fi prelungită cu trei luni

Sursa foto: Facebook/Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, marţi, că măsura plafonării adaosului comercial va fi prelungită cu trei luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2024, lucru pe care l-a convenit cu procesatorii şi comercianţii, în contextul în care vor veni sărbătorile de iarnă. Social-democratul a adăugat că va fi extinsă şi lista alimentelor cu adaosul comercial plafonat şi va include şi orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul.

„Plafonarea adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni, iar lista produselor agroalimentare extinsă!”, arată o postare de marţi, pe pagina de Fabook a Ministerului Agriculturii.

„Ne dorim, în continuare, prelungirea acestei măsuri care a avut efectele aşteptate, anume de stopare a creşterii preţurilor alimentelor. Am convenit cu procesatorii şi comercianţii prelungirea măsurii pentru o perioadă de trei luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2024, ţinând cont şi de faptul că vin sărbatorile de iarnă.

În aceeaşi măsură, de comun acord cu procesatorii şi comercianţii, vom extinde şi lista de produse care vor beneficia de adaos comercial limitat. Este vorba despre alimente care sunt folosite de români în prepararea produselor pentru masa de sărbători şi nu numai, precum: orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul”, a precizat Florin Barbu, conform sursei citate.

Ministrul Florin Barbu a avut întâlniri de lucru cu reprezentanţii procesatorilor şi comercianţilor pentru a discuta, cu toate părţile implicate, modalităţile de prelungire a plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază precum şi extinderea listei de produse pentru care va fi practicat un adaos comercial limitat pe lanţul de procesare-distribuţie-comercializare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: