Mizele vizitei lui Biden în Israel. Chifu: Intrarea în Gaza va fi foarte greu de evitat

Iulian Chifu - Puterea Știrilor

Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, analistul de politică externă Iulian Chifu a descifrat mizele vizitei președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în Israel.

„Cred că a fost explicită declarația făcută astăzi, în Israel, de către președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. În primul rând, trebuie să condamnăm de fiecare dată când avem de-a face cu un atac care ucide civili nevinovați. Că a fost vorba de acea incursiune a Hamas-ului, care a ucis 1400 de oameni, că a fost vorba de o rachetă care a distrus un spital și care a făcut atâtea victime, ambele gesturi sunt tragedii umane și sunt condamnabile de către orice om serios. Pe de altă parte, desigur că vom avea de-a face, cum s-a cerut la nivel european, cu o anchetă detaliată. Dar toate datele arată într-adevăr că este vorba despre o rachetă lansată, înțeleg, de către Jihadul islamic. Datele vor ieși în momentul în care această anchetă se va termina. Probele există, nu e ceva care poate fi șters, pentru că, radarele toate, toți sateliții, sunt în momentul de față ațintiți asupra regiunii și orice zbor în Gaza este evident documentat.

Pe de altă parte, ceea ce mai putem înțelege din ce spune președintele american este că există o neîncredere funciară și chiar o pregătire, aș spune, în domeniul războiului informațional. Dovadă fiind viteza cu care s-a ieșit în stradă criticându-se, acuzându-se Israelul de această lovitură, fără a exista probele în acest sens(…) La nivel internațional suntem într-un război, există ceea ce numim ceața războiului, cu tentația oricui de a deturna în favoarea proprie sau de a valorifica -și aici includ Federația Rusă, includ reacțiile reprobabile ale diferiților actori, inclusiv din Orientul Mijlociu, în legătură cu diferitele acțiuni din zonă – și nu poți să califici altfel decât criminală poziția în care este aplaudată acțiunea Hamas-ului împotriva civililor israelieni, în egală măsură cu cei care aplaudă, eventual, toată suferința din Fâșia”, a declarat analistul de politică externă Iulian Chifu, la Puterea Știrilor.

Intrarea în Gaza va fi foarte greu de evitat

„Sunt două lucruri diferite. Una este reacția – care este naturală. Statul Israel are dreptul de a se apăra, este obligat să-și apere cetățenii, să apere securitatea lor. Și una dintre țintele directe este exact organizația Hamas, care a generat acel atac cu 1400 de victime, 3000 de răniți, plus 199 de răpiți de toate naționalitățile. E un lucru care nu poate fi negat. Intrarea în Gaza va fi foarte greu de evitat. Nu văd o variantă alternativă de eliminare a Hamasului de pe teren decât intrarea pe teren. Însă, problema majoră acolo este victimele colaterale, respectiv civilii necombatanți care ar putea cădea ca efect al acestei intrări. Altfel, președintele Joe Biden sigur că are o agendă mai largă, care a fost prefigurată de vizita în Orientul Mijlociu secretarul de stat american, Antony Blinken.

Am văzut această vizită, am văzut revenirea în Egipt și în Israel și este foarte clar că acolo sunt câteva obiective foarte importante. În primul rând, evitarea escaladării acestui conflict. Nu întâmplător două grupări de portavioane sunt în largul coastelor israeliene, în estul Mediteranei, amenințând sau, dacă vreți, construind o descurajare credibilă pentru oricine ar dori să intre în război și să-l escaladeze geografic ca dimensiuni”, a mai precizat analistul de politică externă.

 

Joe Biden, în Israel, alături de Netanyahu: Hamas a comis niște atrocități care fac ISIS să pară aproape rațional

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a ajuns miercuri la Tel Aviv pentru discuții extrem de importante cu liderii israelieni la puțin timp după explozia mortală de la spitalul din Gaza.

Joe Biden a declarat că Statele Unite sunt în doliu alături de Israel pentru victimele atacurilor odioase din 7 octombrie.

Președintele american a mai spus că Hamas „a comis atrocități malefice care fac ISIS să pară un actor aproape rațional”.

„Trebui să ținem minte și că Hamas nu reprezintă poporul palestinian și că i-a adus acestuia doar suferință. Sunt profund întristat și revoltat de explozia de la spitalul din Gaza, de ieri. Pe baza lucrurilor pe care le-a văzut, pare că a fost comis de cealaltă echipă (n. red. – de Hamas), nu de voi. Dar sunt o mulțime de oameni care nu-s siguri, așa că va trebui să acționăm pentru a depăși momentul”, a continuat președintele american spunând că SUA va da Israelul tot ce are nevoie pentru a se apăra și că curajul poporului israelian este uimitor.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: