Alegeri 2024. Ștefureac, director Inscop Research: „Nu exclud o prezență record!”

Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, sociologul Remus Ștefureac, director Inscop Research, nu a exclus o prezență record a românilor la alegerile din 2024, așa cum s-a întâmplat la alegerile parlamentare din Polonia. Amintim că alegerile parlamentare din Polonia de duminică s-au încheiat cu o prezență record la vot de 72,9%.

„Nu exclud acest lucru (n.r- o prezență record la alegerile din 2024). Totul depinde de intensitate a dezbaterilor publice de anul viitor. Mă aștept ca ele să fie intense, având în vedere că vorbim de patru rânduri de alegeri, cu o miză foarte mare în ceea ce privește viitorul României pentru următorii următorul deceniu, practic următorii 10 ani. Prin urmare, dacă vom avea o intensitate puternică a dezbaterilor, dacă vom avea numeroase clivaje în societate, evident că interesul va crește și din acest punct de vedere, evident, va atrage o o participare mai mare. Ca un alt argument, și poate mi se pare un argument la fel de important precum intensitatea dezbaterilor temelor care vor fi în dezbatere publică anul viitor, este legat de faptul că anul viitor alegerile prezidențiale vor seta cadrul dezbaterii și, de asemenea, vor stimula o prezență, o prezență mai mare.

Cred că toate alegerile pe care le vom avea anul viitor, poate mai puțin europarlamentarele, dar chiar și în acest caz vor fi influențe, vor fi determinate puternic de competiția prezidențială, care va va domina practic dezbaterea publică și încă o dată, va genera inevitabil un interes mai mare, o preocupare mai mare cetățenilor cu privire la viitorii aleși ai ai națiunii. Repet, într-o configurație electorală care cred că va determina multe din evoluțiile României pentru următorul deceniu. Deci, alegeri foarte importante, cu miză foarte importantă, care pot să o să determine, de asemenea, o prezență mare”, a declarat sociologul Remus Ștefureac, director Inscop Research.

„Mă aștept ca la alegerile parlamentare din 2024 să avem o prezență mai mare decât la alegerile parlamentare precedente. Asta, asta în mod cert, tocmai având în vedere miza mai mare, intensitatea dezbaterii, faptul că nu am mai avut, totuși, de mult timp alegeri. Prin urmare, mă aștept la această prezență crescută comparativ cu alegerile parlamentare”, a mai precizat Remus Ștefureac.

Conform unui sondaj de opinie național realizat de INSCOP, aproape 60% dintre respondenți ar fi prezenți la votul pentru alegerea președintelui României. La polul opus, doar 17% și-au declarat refuzul total pentru exercitarea dreptului de vot. Dacă vorbim despre alegerile parlamentare, puțin peste 50% ar vota, iar peste 23% nu ar merge sigur la vot.

Sondajul de opinie realizat de INSCOP – „Sondaj de opinie național – Septembrie-Octombrie 2023. Partea a III-a: Estimare participare vot alegeri prezidențiale. Vot alegeri prezidențiale – Turul I, Scenarii turul al II-lea” – arată că 57.2% dintre respondenți ar merge la vot. Din totalul respondenților la sondaj, 16.9% au răspuns că „sigur nu” ar merge la vot pentru alegerea reșdintelui țării.

Într-o altă parte a sondajului, INSCOP a chestionat respondenții în legătură cu participarea la alegerile parlamentare, iar rezultatele au arătat că 50.1% ar participa la vot, iar 23.7% nu ar vota, conform sondajului de opinie național „Septembrie 2023. Partea a II-a: Intenția de vot pentru partidele politice raportată la două categorii de populație: Respondenți care își exprimă preferința pentru un partid din listă, respectiv respondenți care își exprimă preferința pentru un partid din listă si declară că merg sigur la vot”.

Metodologia sondajului INSCOP

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro.

Datele au fost culese în perioada 15 – 22 septembrie 2023;

Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului;

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1550 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste;

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.49 %, la un grad de încredere de 95%.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: