Organizația PSD Dumbrăvița s-a reunit în data de 18 octombrie, într-un număr impresionant, într-o ședință de lucru având ca temă dezbaterea programului electoral pentru alegerile din 2024 și desemnarea candidatului la funcția de primar al comunei Dumbrăvița.
Președintele organizației, Victor Malac, alături de cei trei vicepreședinți și de secretarul executiv al organizației, au abordat teme de interes major pentru comunitatea dumbrăvițeană, printre care infrastructura de drumuri, apă-canal, reţeaua educațională, creșterea calității vieții, agrement, sport şi timp liber.
Victor Malac a dezbătut programul electoral pentru alegerile din 2024, alături de membrii organizației PSD Dumbrăvița.
„Ținând cont de experiența și realizările lui Victor Malac din mandatele trecute și de proiectele în derulare lăsate „moștenire”, care nu au fost continuate de noua administrație, unul din exemple fiind bazinul olimpic de înot, cei peste 50 de membri ai organizației prezenți la ședință l-au susținut pe președintele Victor Malac, care și-a prezentat candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Dumbrăvița”, a transmis PSD Dumbrăviţa.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News