Azerbaidjanul anunţă exerciţii militare cu Turcia în apropiere de Armenia

Sursa foto: Diez

Ministerul azer al Apărării a anunţat luni începerea unor exerciţii militare cu Turcia în apropiere de Armenia, pe fondul tensiunilor dintre Baku şi Erevan după recucerirea de către Azerbaidjan a regiunii separatiste Nagorno-Karabah, relatează AFP.

Potrivit ministerului, aceste manevre sunt organizate de Baku în enclava azeră Nahicevan, care se învecinează cu Armenia şi Iranul, precum şi în „teritoriile eliberate”, a căror localizare nu a fost precizată şi care ar putea face referire la Nagorno-Karabah sau la districtele azere adiacente.

Aceste exerciţii vor implica până la 3.000 de soldaţi din ambele ţări, zeci de vehicule blindate, artilerie şi douăzeci de avioane, a precizat ministerul. Scopul lor este de a „asigura coerenţa în luptă”, de a „îmbunătăţi comanda” şi „profesionalismul trupelor”, potrivit Azerbaidjanului. Soldaţii vor exersa utilizarea artileriei şi a avioanelor, construirea de pontoane şi paraşutarea pe teritoriul inamic, a adăugat ministerul.

Azerbaidjanul şi Armenia au o duşmănie acerbă una faţă de cealaltă, iar tensiunile au fost amplificate şi mai mult de recucerirea militară fulgerătoare din partea Azerbaidjanului a enclavei Nagorno-Karabah, cu majoritate armeană, la sfârşitul lunii septembrie, după ce regiunea a fost controlată de separatiştii armeni timp de aproximativ 30 de ani. Aproape întreaga populaţie, peste 100.000 din cei 120.000 de locuitori înregistraţi oficial, a fugit în Armenia.

Erevanul se teme acum că vecinul său mai bogat, mai bine înarmat şi susţinut de Turcia, va încerca să îşi forţeze avantajul. În special, Armenia se teme că Azerbaidjanul va fi tentat să lege cu forţa enclava Nahicevan de teritoriul său prin atacarea sudului Armeniei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: