Negocierile de la Palatul Victoria. Cu cât ar putea crește salariile din învățământ

Sursa foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a continuat astăzi consultările cu reprezentanții sindicatelor din Educație pe tema salarizării din sistemul de învățământ. Au fost analizate propuneri de modificare legislativă care să elimine inechitățile salariale din sistem și s-au stabilit creșterile pentru fiecare categorie de angajat.

Iată creșterile negociate azi de sindicate cu Guvernul (surse guvernamentale):

Cadru didactic auxiliar – 5%

Cadru nedidactic – 3%

Inspector școlar general  – 12%

Inspector școlar general adjunct – 15%

Director casa corpului didactic – 15%

Inspector școlar de specialitate – 16%

Director de unitate de învățământ – 17,75%

Director adjunct de unitate de învățământ – 18,25%

Contabil șef – 7%

Secretar șef  – 7%

Premierul Marcel Ciolacu a continuat astăzi consultările cu reprezentanții sindicatelor din educație asupra aspectelor legate de salarizarea din sistemul de învățământ și buna funcționare a procesului educațional, potrivit unui comunicat al Guvernului.

În cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria au fost analizate și agreate soluțiile legislative pentru eliminarea inechităților salariale în cazul personalului de conducere, îndrumare și control, atât la categoria personalului didactic, cât și a celui didactic auxiliar.

Propunerile de modificare legislativă elaborate, la solicitarea premierului, de Ministerul Educației în colaborare cu reprezentanții partenerilor sociali din domeniu au fost agreate, urmând să fie promovate legislativ în cel mai scurt timp de către Guvern.

”Guvernul rămâne un partener onest al partenerilor sociali. Împreună am găsit soluțiile pentru eliminarea inechităților salariale. Le vom pune în aplicare în cât mai scurt timp. Dialogul nostru rămâne deschis pentru a găsi cele mai bune soluții în ceea ce privește salarizarea, raportate la situația economică și la angajamentele asumate de Guvern”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL