Preşedintele Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins

klaus iohannis
Sursă foto: Captură video

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, care se vor desfăşura la Bruxelles, a informat Administraţia Prezidenţială.

 

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, agenda de discuţii a reuniunii Consiliului European include subiecte precum situaţia din Ucraina, revizuirea Cadrului Financiar Multianual, aspecte economice, gestionarea migraţiei şi relaţiile externe ale UE, cu accent pe situaţia din Orientul Mijlociu, situaţia din Caucazul de Sud, din Kosovo şi Serbia şi situaţia din Sahel.

Referitor la Ucraina, liderii europeni vor aborda sprijinul multidimensional al UE, cu referire la implicarea în susţinerea angajamentelor de securitate pentru această ţară, sprijinul pentru eforturile de reformă în parcursul său european, necesitatea continuării asistenţei umanitare, precum şi extinderea protecţiei temporare pentru refugiaţii ucraineni. De asemenea, va fi dezbătută importanţa sancţiunilor împotriva Rusiei, inclusiv din perspectiva provocărilor energetice pe care le presupune apropiatul sezon rece.

 

Preşedintele Iohannis va sublinia că ţara noastră va continua să fie un susţinător ferm al Ucrainei şi va pleda pentru continuarea sprijinului acordat de Uniunea Europeană, atât timp cât este nevoie. Totodată, el va susţine deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova până la sfârşitul acestui an.

Cu referire la situaţia din Orientul Mijlociu, liderii europeni vor continua coordonarea pe tema situaţiei din Israel şi Gaza pe baza Declaraţiei membrilor Consiliului European din 15 octombrie 2023. Şeful statului va reitera necesitatea unei viziuni clare şi unitare la nivel european, conflictul având consecinţe inclusiv pentru UE şi cetăţenii europeni, a respectării dreptului internaţional umanitar, a evitării escaladării conflictului, identificării de soluţii pentru obţinerea unei păci durabile, în baza soluţiei celor două state, precum şi evitării exacerbării extremismului la nivelul societăţilor europene în acest context.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: