„Țipăm tare, dar la finalul zilei nu reușim să obținem nimic!” Ce calități trebuie să aibă un europarlamentar

Sursa foto: X

Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, vicepreședinte al PPE, a vorbit despre calitățile pe care trebuie să le aibă un eurodeputat, în contextul în care România va avea anul viitor alegeri pentru Parlamentul European.

„Trebuie să ajungem la soluții care sunt bune pentru România, dar acceptabile pentru ceilalți”

„În primul rând, pentru a te putea impune într-o negociere la nivel european și a putea să formezi majorități în favoarea României, trebuie să te intereseze și să cunoști situația din toate statele membre ale Uniunii Europene, din domeniul tău. Pentru ca eu să obțin ceea ce este important pentru România, într-o negociere cu un coleg polonez, cu un portughez, cu un irlandez, cu un grec, trebuie să știu ce e important pentru el, ce trebuie să-i dau lui pentru a obține ceea ce e important pentru noi.

Trebuie să ai o atitudine pozitivă față de celelalte state membre ale Uniunii Europene. Mai vedem politicienii extremiști, anti-europeni, populiști care anunță că vor să meargă la Bruxelles pentru a lupta împotriva tuturor celorlalți. Cu această atitudine specifică mai degrabă unei bătăii din curtea școlii, nu reușești să te impui, nu câștigi încredere în Parlamentul European și nu reușești să obții nimic pentru țara ta.

Trebuie să ajungem la soluții care sunt bune pentru România, dar acceptabile pentru ceilalți. Dacă vrem să ajungem la soluții care sunt rele pentru toți ceilalți, toți ceilalți vor fi împotriva noastră. Țipăm tare, dar la finalul zilei nu reușim să obținem nimic și nu reușim să avem rezultate. Trebuie să vrem să câștigăm pentru România, dar să înțelegem și ce e important pentru alții, care sunt lucrurile care și le doresc colegii din alte state fiindcă, așa cum eu vreau să fac bine pentru România, așa evident și colegul din Bulgaria vrea să facă bine pentru Bulgaria, colegul din Polonia pentru Polonia și trebuie să am înțelegere pentru acest lucru”, a declarat europarlamentarul Siegfried Mureșan, la Puterea Știrilor.

Partidele discută în această perioadă variante de liste pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Dacă la PSD lista ar urma să fie deschisă de fostul premier Mihai Tudose, așa cum PS News a anunțat în exclusivitate vineri, la PNL lista ar putea fi deschisă de o femeie – Adina Vălean, în prezent comisar european pentru transporturi.

Pe locul 2, potrivit surselor PS News, ar putea fi europarlamentarul Siegfried Mureșan, urmat de Daniel Buda, Dan Motreanu și Rareș Bogdan.

Detalii AICI

 

 

 

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: