Premierul Marcel Ciolacu anunţă, la Congresul Partidei Romilor Pro Europa că „în curând” elevii vor putea studia, ca disciplină opţională, istoria comunităţii rome, pe care Ciolacu o cataloghează drept una „tragică”. Prim-ministrul a precizat că a susţinut „personal” iniţiativa înfiinţării Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a romilor din România.
„Mai trebuie spus ceva: identitatea romă. Ştiu că e important pentru dumneavoastră, de aceea am susţinut personal iniţiativa înfiinţării Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a romilor din România, care reprezintă un moment istoric pentru etnia romă. De asemenea, în şcoli se predă limba romani şi în curând va fi o disciplină opţională legată de istoria romilor care reprezintă un pas important pentru cunoaşterea istoriei tragice a romilor”, a anunţat premierul duminică, la Congresul Partidei Romilor Pro-Europa”
Acesta a subliniat că deputatul Cătălin Manea, din partea Asociaţiei Partida romilor Pro Europa a susţinut toate aceste iniţiative, spunând că ele „nu ar fi fost posibile” fără „sprijinul” acestuia şi fără implicarea liderului Partidei Romilor, Nicolae Păun.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News