România va acorda anual un sprijin financiar de două milioane euro Mitropoliei Basarabiei, R.Moldovaov

Sursa foto: Facebook/Administrația Prezidențială a României

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind sprijinul financiar acordat de către statul român Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Actul normativ prevede acordarea, anual, a unui sprijin financiar în valoare de două milioane euro pentru Mitropolia Basarabiei, precum şi un sprijin financiar anual tot de două milioane euro pentru schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, Grecia. Prevederile acestei legi intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Legea promulgată de către şedul statului are ca obiect de reglementare acordarea, de către statul român, prin bugetul Secretariatul de Stat pentru Culte, a unui sprijin financiar Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Suma alocată va fi echivalentul în lei a două milioane euro, anual.

Totodată, este vizată alocarea echivalentului în lei a două milioane euro, anual, ca sprijin financiar pentru Schitul românesc „Prodromu”, de la Muntele Athos, Grecia.

„Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatul de Stat pentru Culte, o sumă în lei, echivalentă cu 2 milioane de euro, pentru Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române. Suma alocată potrivit art.1 se prevede distinct în bugetul Secretariatului General al Guvernului, respectiv al Secretariatului de Stat pentru culte şi se acordă ca sprijin financiar Mitropoliei Basarabiei, Republica Moldova”, conform actului normativ promulgst.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: