Fostul purtător de cuvânt al Guvernului, replică acidă pentru Băsescu. Ce efecte ar putea avea declarațiile lui Băsescu

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Mirel Paladă, îi dă o replică dură lui Traian Băsescu, după ce acesta din urmă a amenințat că îi va deconspira pe acei prezidențiabili care au fost sau încă sunt ofițeri ai serviciilor de informații.

”Cu afirmațiile sale de aseară, Băsescu a reușit o contraperformanță demnă de o cauză mai bună. A vrut să tragă după dujmani și și s-a targetat direct în degetul mare de la picior, în direct și chiar și live. Și-a pus în cap toți băieții cu ochelari negri. Unii din ei au început deja, încet-încet, timid și clopin-clopinant, să își exprime public indignarea. C-o fi, c-o păți, că nu se face, că se încalcă legea, că ne dai în gît, șefule, nu fă prostii de-astea, că ne bagi în lipituri. Mă rog: patimi mari, dureri tăcute, procente în primejdie”, precizează ironic Palada pe o pagină de socializare.

”Vă mai aduceți aminte ieșirile sale de la europarlamentare, cînd nemaiavînd stare să tacă din gură, a ieșit și mai rău le-a făcut la pufoși, de au luat un scor cu două cifre, inclusiv zecimala? E pe cale să se întîmple din nou o asemenea baraboață. Iese la 18:30? Harșt încă o feliuță de procent. Mai iese încă o dată? Mai harșt încă o dată o feliuță de procent”, a mai precizat fostul purtător de cuvânt al Guvernului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: