Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, aflat în judeţul Maramureş, a făcut o vizită pe şantierul podului peste Tisa şi a remarcat faptul că este absolut necesar să fie finalizate şi gândite şi alte proiecte pentru strângerea legăturilor între România şi Ucraina.
“În continuare acestui şantier, în drumul naţional va exista o giraţie, în continuare scoatem la licitaţie luna viitoare centura Sighetului pentru descărcare pentru că noi construim pod cu capacitate mare, vorbim de o capacitate vamală destul de ridicată, nici nu se compară cu ce avem astăzi. E nevoie să construim această centură”, a explicat preşedintele CJ Maramureş.“Trebuie terminate în acelaşi timp pentru că altfel nu ai unde descărca tot traficul de pe pod”, a concluzionat Nicolae Ciucă.
Preşedintele PNL a întrebat şi când ar urma să fie finalizate lucrările la acest pod.
“Anul viitor pe vremea asta ar trebui să putem să îl inaugurăm. Lucrarea mare este partea de tablier metalic, care e cea mai scumpă. Suntem la un procent de 23%”, a răspuns Ionel Bogdan.
Nicolae Ciucă s-a interesat dacă şi costul pentru realizarea acestei investiţii a rămas acelaşi, adică 35 de milioane de euro.
“Cu nişte mici ajustări, undeva pe la 36 sau 37 de milioane de euro”, a adăugat preşedintele CJ Maramureş.
Ciucă a explicat şi care este importanţa acestui proiect.
“Este vorba de ceea ce facem noi de aici pentru comunitatea românească din Ucraina şi este absolut necesar să finalizăm şi să gândim şi alte proiecte pentru această strângere a legăturilor între cele două ţări, între cele două regiuni şi între cele două comunităţi”, a transmis preşedintele PNL.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News