UPDATE VIDEO 86 de români şi membri de familie ai acestora au părăsit duminică Gaza

familie evacuaţi
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe

UPDATE, ORA 21.09

Ministerul Afacerilor Externe precizează că duminică, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, un număr de 86 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au ieşit din Fâşia Gaza prin punctul de frontieră Rafah şi se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.

MAE reaminteşte, în comunicatul de presă, că, până la acest moment, 134 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi din Fâşia Gaza au ajuns în România (https://www.mae.ro/node/63319, https://www.mae.ro/node/63342).

UPDATE, ORA 19.57

Un avion TAROM pleacă luni să aducă în țară un al treilea grup de români cu dublă cetățenie care au reușit să iasă din Fâșia Gaza.

Punctul de trecere a frontierei de la Rafah a fost deschis astăzi pentru câteva ore.

Încă de joi noapte, oamenii respectivi au fost anunțați să se îndrepte spre granița cu Egiptul, dar autoritățile din Cairo nu au mai deschis vineri punctul de frontieră, așa cum era prevăzut inițial.

Ca urmare, oamenii respectivi au fost nevoiți să aștepte încă două zile.

Cei 101 cetățeni români ar trebui să ajungă în zilele următoare în România. Este vorba despre cetățeni cu dublă naționalitate, româno-israeliană, care și-au exprimat intenția de a se întoarce în România în siguranță în zilele următoare.

Și acum, pentru că s-a deschis granița de la Rafah, ar trebui ca aceștia să ajungă în zilele următoare în România.

UPDATE, ORA 14.08

Autoritatea de Frontieră din Gaza a anunțat că punctul de trecere Rafah s-a redeschis duminică pentru a permite trecerea mai multor cetățeni străini. Pe listele cu persoanele care urmează să plece sunt și peste o sută de români. Unii dintre ei au reușit deja să iasă din Fâșia Gaza.

Duminică au început sa iasă primii cetățeni români din cei peste o sută care așteptau, încă de vineri, evacuarea din mijlocul războiului.

O parte dintre românii, care erau pe lista de așteptare încă de vineri, au ieșit din Gaza și stau în sălile de așteptare de la granița Egiptului.

În continuare sunt persoane care așteaptă să iasă, pentru că este vorba, în total, de 107 cetățeni români care vor părăsi zona de conflict.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Cei 41 de cetăţeni români şi membri de familie evacuaţi recent din Fâşia Gaza au sosit duminică dimineaţă în România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.

Zborul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, cu un avion C-130 Hercules aparţinând Forţelor Aeriene Române.

Cetăţenii români şi membrii de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 9 noiembrie, fiind preluaţi ulterior de către reprezentanţii Ambasadei României în R.A. Egipt.

O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoţit apoi până la Cairo.

Aeronava militară care trebuia să îi aducă la Bucureşti s-a defectat, fiind necesară trimiterea unei alte aeronave care să ducă piesa necesară remedierii problemei apărute.

MApN a precizat sâmbătă după-amiază că, din cauza faptului că echipa tehnică de la bordul aeronavei C-130 Hercules de la Cairo nu a reuşit procurarea  pe plan local a piesei de schimb pentru remedierea defecţiunii raportate, o aeronavă C-27J Spartan a decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinaţia Cairo, pentru a transporta materialele necesare.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: