Zeci de intervenţii al pompierilor, duminică dimineaţă, în Bucureşti

pompierii 112
Sursa foto: ISU

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică dimineaţă, în decurs de şase ore, pentru îndepărtarea unor arbori rupţi sau doborâţi de vântul puternic, dar şi a unor elemente de construcţie desprinse de rafale. Capitala se află în continuare, duminică, până la ora 18:00, sub atenţionare meteo Cod galben de vânt puternic.

„Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului galben, ISU B-IF a gestionat 27 intervenţii în Bucureşti. Acestea au constat în îndepărtarea a 19 copaci şi a 8 elemente de construcţie desprinse de vânt. Au fost avariate 8 autoturisme”, informează ISU Bucureşti-Ilfov.
Intervenţii ale pompierilor au avut loc şi în zona limitrofă Capitalei. Astfel, în judeţul Ilfov au fost gestionate două intervenţii pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie.
Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov se află, duminică, sub atenţionare Cod galben emisă de meteorologi. Conform avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie şi care a intrat în vigoare sâmbătă, la ora 17:00, fiind valabilă până duminică, la ora 18:00., vântul va bate cu putere, ajungând la rafală până la viteza de 55…65 de kilometri pe oră şi izolat până la 70 de  kilometri pe oră.
Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: