Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, crede că după anul electoral 2024 ar trebui să se întâmple reorganizarea teritorial-administrativă a României. Ministrul a spus că acest lucru este „necesar”, având în vedere că actuala structură administrativă este în baza unei legi din 1968.
„Știm cu toții că legea care prevede organizarea actuală administrativ teritorială este din 1968. Mai mult decât atât, conform Constituției, nu a existat posibilitatea de comasare a localităților, iar 200 de localități în ultimii 25 de ani în urma referendumurilor s-au rupt de celelalte localități”, a declarat ministrul Adrian Veștea, luni, în cadrul unei conferințe de presă la Sibiu.
Acesta crede că reorganizarea teritorială și administrativă a României trebuie să fie „un proiect de țară” și să înceapă după efectuarea unui studiu de impact.
„Consider că acest proiect trebuie să fie un proiect de țară; unul pe care trebuie să și-l asume guvernul sau coaliția care se va forma. După cum știm, anul viitor vom trece prin mai multe etape legislative; avem foarte multe reforme care sunt în implementare, sunt multe jaloane care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de toate cererile de plată.
Eu rămân adeptul și le voi sugera colegilor mei permanent că acest lucru ar trebui să înceapă. În prezent, nu cred că aș putea să fac o astfel de documentare, trebuie să avem niște baze în primul rând, să avem un studiu de impact care să reglementeze toate aceste lucruri numai pentru a nu ajunge în situații critice ulterior”, a adăugat el.
Întrebat când poate începe acest proces, Adrian Veștea a dat de înțeles că cel mai devreme din 2025, după cele patru alegeri care vor avea loc la anul: „După anul viitor se poate întâmpla. Eu chiar cred că este extrem de necesar și ar trebui să se întâmple”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News