Târgul de Crăciun Bucureşti va fi deschis în Piaţa Constituţiei la 30 noiembrie

Târg de Crăciun
Sursa foto: Facebook

Târgul de Crăciun Bucureşti, înscris în reţeaua internaţională www.christmasmarkets.com., se deschide joi, 30 noiembrie, intrarea fiind liberă, anunţă Creart.

Organizat de Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, evenimentul aşteaptă bucureştenii şi turiştii pentru experienţa Crăciunului autentic, până pe 26 decembrie, cu activităţi şi atracţii dedicate întregii familii.

Bradul înalt de 30 de metri, îmbrăcat în cetină, decoraţiunile luminoase, căsuţele frumos ornate, deliciile tradiţionale şi internaţionale, activităţile de poveste pregătite pentru toţi vizitatorii, concertele de colinde şi muzica specifică sărbătorilor, toate vor crea atmosfera magică a Crăciunului, chiar în inima oraşului.

În seara de debut, de la ora 18:00, din Târgul de Crăciun Bucureşti, se va aprinde iluminatul festiv în Capitală.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: