Ionuț Stroe: Sistemul de pensii din România nu e sustenabil, contribuțiile nu acoperă pensiile existente

Ionuț Stroe / PNL
Sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că deocamdată, sistemul de pensii din România nu este unul sustenabil, adică cât contribuim noi nu ajunge să plătim pensiile în vigoare, de asta există transferul de la bugetul de stat, an de an. El a afirmat că România în momentul de faţă se află pe primul loc în Europa la sărăcie, iar oeste 34% dintre români sunt expuşi riscului de sărăcie şi două treimi dintre pensionarii României au pensii sub 2.000 de lei.

”Este cât se poate de clar pentru toţi şi trebuie să fim oneşti, faptul că bugetul asigurărilor sociale, an de an, este suplimentat de la bugetul de stat prin transfer. Deocamdată, sistemul de pensii din România nu este unul sustenabil, adică cât contribuim noi nu ajunge să plătim pensiile în vigoare în momentul de faţă, de asta există transferul de la bugetul de stat”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

Stroe a precizat că pe de altă parte, trebuie păstrată puterea de cumpărare a pensionarilor, pentru că suntem ţara cu cei mai mulţi defavorizaţi, cu cele mai multe persoane cu pensii sub 2000 de lei.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: