Explicațiile ministrului Muncii pentru creșterile salarile ale profesorilor

Marius Budăi (Inquam Photos/Octav Ganea)
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus luni, după ce Guvernul a adoptat OUG privind majorările salariale ale profesorilor, că ceea ce s-a agreat de către coaliție a fost pornirea de la salariul mediu brut și acordarea de 50% diferență din ianuarie 2024. El precizează că discuțiile continuă cu sindicatele, „urmând dezbaterile cu partenerii sociali, după aceea aprobarea prin act normativ”. „Vom stabili foarte clar tot ce avem de făcut prin această reformă”, completează el, potrivit digi24.

„Astăzi așa cum știți de ieri OUG a fost în circuitul de avizare la ministere, vicepremierul Sorin Grindeanu, după care s-a trimis OUG la Consiliul Economic și Social. Azi s-au majorat grilele salariale pentru personalul didactic și auxiliar cu 1300 lei brut care reprezintă puțin peste 25%. Avem acea asumare clară a coaliției asupra a ceea ce se întâmplă în viitor cu legea salarizării, cu prevederea că salariul debutant va porni de la salariul mediu brut pe țară utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat. A fost o serie de acte normative care a demonstrat intenția coaliției de a rezolva pe cât posibil solicitărilor celor din Învățământ”, a spus ministrul Muncii.

Întrebat de ce până acum a fost susținută ideea că nu poate fi trecută în OUG raportarea la salariul mediu brut pe țară iar azi apare, Marius Budăi a spus: principiul clar a fost agreat de coaliție prin acele acte succesive. Ieri, în cadrul discuțiilor cu sindicatele am introdus în cuprinsul OUG. Între timp au fost discuții despre jalonul din PNRR, am explicat ceea ce se întâmplă, că este un avans ulterior din ceea ce vom discuta, s-a găsit o posibilitate ca prin Ministerul Justiției să fie justificată urgența. Este o urgență, un act normativ, iar urgența trebuie justificată.

„Nu a fost singura solicitare a sindicatelor, solicitările s-au schimbat de la o zi la alta, au fost discuții, nu neapărat o negociere, un dialog. Coaliția politică a înțeles acest aspect, important e parcursul pe care îl vor avea copiii”, precizează Budăi. Întrebat dacă grila va ajunge în două etape sau trei, ministrul Muncii a spus: ceea ce s-a agreat de către coaliție a fost pornirea de la salariul mediu brut și bineînțeles acordarea de 50% diferență din ianuarie 2024. Discuțiile continuă cu sindicatele, urmând dezbaterile cu partenerii sociali, după aceea aprobarea prin act normativ. „Salariul cunoscut și utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat. Raportarea din grilă. Creșterile vor fi 50% din diferență după aceea urmează discuțiile și stabilim foarte clar tot ce avem de făcut prin această reformă. Grila în anexă, dacă suntem atenți și vedem cum s-au modificat coeficienții, așa iese, o majorare de 25%”, completează Budăi. Liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au anunțat luni că greva se suspendă.

Potrivit acestora, decizia este condiționată de introducerea în OUG care va fi aprobată azi în ședință de Guvern a prevederilor legate de salariul de bază al profesorului debutant și al acordării primei tranșe de majorare salarială de la 1 ianuarie 2024. „Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct:

– principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

– acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024. În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, potrivit unui comunicat comun al celor două sindicate.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: