Armata israeliană anunţă o ‘nouă etapă’ în ofensiva terestră; comunicaţiile în Fâşia Gaza, sistate din nou

Yoav Gallant
Sursa Foto: Guvernul Israelului

Armata israeliană controlează partea de vest a oraşului Gaza şi se pregăteşte pentru o nouă etapă în ofensiva sa terestră contra mişcării islamiste palestiniene Hamas, a declarat joi ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, în timp ce agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat că din cauza blocadei israeliene ce împiedică aprovizionarea cu combustibil au fost din nou sistate comunicaţiile în Fâşia Gaza, relatează agenţiile France Presse şi EFE.

„Am obţinut controlul părţii vestice a oraşului Gaza” şi „ne îndreptăm către faza următoare” a ofensivei terestre în Fâşia Gaza, a declarat ministrul Yoav Gallant. „Cu cât avansăm mai mult în operaţiune, cu atât mai mult creştem presiunea asupra Hamas şi vom reuşi să-i distrugem infrastructura teroristă, inclusiv cartierele sale generale şi tunelurile, şi în acelaşi timp îi vom elimina liderii şi agenţii”, a completat el.

Armata israeliană anunţase mai devreme că desfăşoară pentru a doua zi la rând o operaţiune „precisă şi selectivă” împotriva Hamas în spitalul al-Shifa, situat în partea de vest a oraşului Gaza, spital unde atacurile israeliene şi oprirea generatoarelor din cauza lipsei combustibilului au provocat numeroase victime. Directorul spitalului a declarat marţi că, în lipsa altei soluţii, 179 de corpuri au fost îngropate într-o groapă comună în interiorul complexului spitalicesc, unde, potrivit Israelului, Hamas adăposteşte căi de acces în reţeaua sa de tuneluri subterane.

În acest timp, directorul Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, a declarat la Geneva că imposibilitatea aprovizionării cu combustibil a condus din nou la sistarea comunicaţiilor în enclava palestiniană, informaţie confirmată şi de compania de telecomunicaţii din Fâşia Gaza. Oficialul ONU a acuzat Israelul că odată cu blocada şi asediul asupra enclavei palestiniene încearcă să „stranguleze” activitatea agenţiei ONU.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: