Florin Spătaru vrea să conducă Economia și în Guvernul Ciolacu: „Avem proiecte foarte importante”

Palatul Victoria. Sursa foto: INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA
Sursa foto: INQUAM PHOTOS/OCTAV GANEA

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a fost întrebat la „Puterea Știrilor” dacă dorește să rămână în funcție și în viitorul guvern ce va fi condus, cel mai probabil, de Marcel Ciolacu. „Eu îmi doresc să continui, pentru că sunt proiecte foarte importante pe care le avem în acest moment”, a răspuns el.

„Avem o schemă de ajutor de stat competitivă în domeniul producției de baterii, avem companii interesate să se dezvolte în România. Vorbim de o fabrică de 22 GWh, producție de celule pentru baterii, aceste baterii fiind necesare, de altfel, pentru industria automotive.

De asemenea, am aprobat săptămânile trecute un memorandum prin care vom veni cu o schemă de ajutor de stat pentru susținerea consumatorilor energo-intensivi. Pe de-o parte, vorbim de acoperirea cheltuielilor mari, excesive, din anul 2022 cu energia și gazul, dar pe de altă parte, o a doua componentă care va reprezenta ajutor de stat sub formă de grant sau garanție pentru investiții în tehnologii inovative în utilizarea hidrogenului în procesele de producție pentru acești mari consumatori energetici. Prin acești pași pe care îi vom face vom reuși să producem materii prime de bază atât pentru necesarul intern, cât și pentru piața europeană”, a declarat Florin Spătaru.

„Va veni acea perioadă de reconstrucție a Ucrainei”

„Sunt câteva materii prime de care avem neapărat nevoie și aici vorbim de oțelul verde, aici vorbim de producția de aluminiu, de asemenea realizată prin proceduri cu emisii scăzute de carbon, dar vom vorbi și de industria cimentului, materiale de construcții, de zone absolut necesare și dacă ne gândim că suntem țara cu cea mai mare graniță față de Ucraina și că va veni acea perioadă de reconstrucție a Ucrainei, vom putea să fim un hub atât logistic, cât și de furnizare de astfel de materiale pentru reconstrucția Ucrainei.

Continuitate acestor proiecte, continuitatea strategiilor de dezvoltare reprezintă o obligație și o necesitate în același timp. Este o obligație din partea mediului politic și o necesitate pentru mediul de afaceri. Ăsta e lucrul care mi s-a cerut în mod repetat în discuțiile pe care le-am avut cu diversele sectoare economice. Vrem să vedem predictibilitate, transparență și comunicare, iar eu consider că în acel an și șase luni pe care deja l-am parcurs în Guvernul Ciucă, eu personal și Ministerul Economiei am asigurat această transparență”, a mai spus ministrul Economiei.

Nume noi în viitorul guvern

Partidele ar urma să decidă marți lista finală a miniștrilor care vor ocupa portofolii în Guvernul condus de Marcel Ciolacu, actualul președinte al Partidului Social Democrat. Surse politice au dezvăluit pentru PS News că o parte dintre vechii miniștri își vor continua activitatea și în Executivul condus de Ciolacu, chiar și pe alte ministere, însă, vor apărea și nume noi, un exemplu fiind chiar independentul care va conduce Ministerul Justiției – Bogdan Mateescu, fost președinte al CSM.

Cum ar putea arăta Guvernul Ciolacu:

Miniștrii Cabinetului Ciolacu

Premier: Marcel Ciolacu

Secretar General – Mircea Abrudean

Vicepremier PNL – Cătălin Predoiu

Vicepremier PSD – Marian Neacșu

Ministerele PSD

Transporturi – Sorin Grindeanu

Fonduri Europene – Adrian Câciu

Agricultură – Florin Barbu

Economie + Turism – Radu Oprea

Apărare – Angel Tîlvăr

Familie – Gabriela Firea

Digitalizare – Bogdan Ivan

Muncă – Marius Budăi

Sănătate – Alexandru Rafila

Justiție – Bogdan Mateescu (independent)

Ministerele PNL

Dezvoltare – Adrian Veștea

Finanțe – Marcel Boloș

Mediu – Mircea Fechet

Cultură – Raluca Turcan

Interne – Cătălin Predoiu

Energie – Sebastian Burduja

Externe – Luminița Odobescu

Educație – Ligia Deca

Autor

  • Licențiată în Relații Internaționale și Studii Europene și absolventă a două programe de master: Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor; Diplomație Cultură și Relații Internaționale. Pasionată de domeniul politic și diplomatic, fiind dornică să contribuie la o presă de calitate.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: