Alexandru Rafila a anunţat că va avea o discuţie, miercuri, cu sindicaliştii din sănătate. „Cred că este important ca şi colegii de la direcţiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibe o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimeze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate”, a adăugat ministrul Sănătăţii.
„Discuţia cu sindicatele va avea loc miercuri. Am invitat câteva federaţii sindicale care au membrii în cadrul direcţiilor de sănătate publică pentru o discuţie. Am avut o sesizare din partea SANITAS şi am schimbat câteva cuvinte cu ei, dar prima întâlnire va avea loc miercuri. În mod evident trebuie să înţelegem toate doleanţele, să încercăm să găsim o soluţie comună, pentru că direcţiile de sănătate publică şi în pandemie au reprezentat coloana vertebrală a sistemului medical, alături de spitalele care au tratat pacienţi COVID. Cred că este important ca şi colegii de la direcţiile de sănătate publică, angajaţii Ministerului Sănătăţii să poată să aibe o situaţie a veniturilor care să nu îi discrimeze faţă de alte categorii de personal care lucrează în sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila, luni la la U.M.F. „Carol Davila” din Bucureşti.
Întrebat dacă Guvernul va găsi bani pentru angajaţii din săntătate, Alexandru Rafila a răspuns: „Nu vreau să avansez niciun fel de soluţie”.
„Explorăm, vedem dacă putem găsi soluţii. Un calendar care este foarte important, dar sunt convins că buna credinţă există peste tot încât să nu persiste discrimări în cadrul sistemului de sănătate”, a completat ministrul Sănătăţii.
Angajaţii de la mai multe instituţii din ţară protestează, luni, pentru a patra zi, cerând majorarea salariilor. Astfel, salariaţii din direcţiile de sănătate publică, inspectoratele teritoriale de muncă, casele de pensii, agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din mai multe judeţe protestează în continuare, iar angajaţii de la casele de pensii au anunţat că miercuri vor organiza şi o grevă de avertisment.
Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii reclamă, luni, că, de ani de zile, niciun Guvern nu a „tratat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe măsura importanţei pe care o are”, deşi are activitate directă cu publicul. Sindicaliştii acuză că salariile sunt mult mai mici decât ale ceor din alte sectoare din administraţie, deşi condiţiile de muncă sunt dificile, iar lipsa de personal este acută. Sindicaliştii anunţă că au luat decizia organizarii unei greve de avertiament, miercuri, între orele 08.00 şi 10.00.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News