PNL a decis: cine este șeful campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

UPDATE 14:47

E oficial! PNL şi-a desemnat, luni, echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc anul viitor, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe.

Stroe a informat, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, că din echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare fac parte: secretarul general Lucian Bode (şef de campanie), prim-vicepreşedinţii Rareş Bogdan, Dan Motreanu, Gheorghe Flutur şi Iulian Dumitrescu, alături de Emil Boc, Vasile Blaga, Ilie Bolojan, Ion Dumitrel şi Hubert Thuma.

„Aceştia sunt cei zece membri ai echipei centrale de campanie şi vor asigura structura organizatorică şi vor întocmi planul de abordare a alegerilor europarlamentare de la anul. Secretarul executiv al acestei comisii este domnul Remus Borza”, a precizat purtătorul de cuvânt al PNL.

––––––––––––––

Liderii liberali au decis, luni dimineață, în ședința Biroului Politic Național, ca Lucian Bode să fie șef al campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, au precizat surse liberale.

Totodată, în campanie se vor implica și Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Gheorghe Flutur, conform surselor citate. Ei vor fi ajutați de Iulian Dumitrescu, Ion Dumitrel, Emil Boc, Vasile Blaga și Ilie Bolojan.

Amintim că, de partea cealaltă, la PSD, șef al campaniei electorale va fi Mihai Tudose, cel care este și favorit să deschidă lista la europarlamentare.

Culisele discuțiilor din PNL

La ședința BPN au venit și lideri ai conducerii ALDE. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a fost numit președinte interimar al PNL.

„Astăzi s-a stabilit ca mandatul de preşedinte interimar al organizaţiei PNL Bucureşti să fie asigurat de domnul ministru Sebastian Burduja. Ulterior, vor fi stabilite modul de organizare şi paşii statutari care sunt prevăzuţi pentru a asigura o conducere funcţională a organizaţiei de Bucureşti”, a anunţat purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuţ Stroe, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, care a avut loc la Parlament.

PNL va vota legea pensiilor, aflată pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, cameră decizională, a declarat Nicolae Ciucă luni dimineață, într-o ședință a Biroului Politic Național al liberalilor, au precizat surse politice. De asemenea, el a mai spus că PNL nu va renunța la mărirea salariilor profesorilor.

Nicolae Ciucă, în ședința de BPN:

– Liberalii vor vota Legea pensiilor și în Camera Deputaților. Noi am reușit să mărim cu 40 la sută pensiile în trei ani. Am crescut punctul de pensie de la 1265 la 1785 și totul cu resurse sustenabile. Am vrut și trebuie sa veghem ca și acum majorările să fie sustenabile. Noi vom rămâne în aceasta Coaliție vocea rațiunii și a onestității. De unde și dialogul legat de sustenabilitate.

– Sunt limite peste care nu vom accepta să trecem, una dintre ele este respectarea angajamentului nostru față de salariile din educație, așa cum ne-am angajat în iunie.

-De asemenea, avem o preocupare și discutăm foarte aplicat pe măsurile care țin de Sănătate și cred că ce a ținut de CNAS s-a îndeplinit. Dar continuăm discuțiile pe întreaga problematică din Sănătate.

– Absorbția fondurilor europene a fost una cât de poate de bună (absorbție de 90% pe fonduri de coeziune). Nu atât de buna ca în 2022 (anul trecut am crescut absorbția cu 20%). Economia va putea supraviețui și își va putea menține trendul de creștere doar printr-o absorbție cât mai bună a fondurilor europene, iar menținerea unui buget mare pentru investiții este obligatoriu pentru noi, PNL. Ca atare, vă rog să avem cu toții în vedere, și miniștrii, și responsabilii din administrația locală, insistența pe absorbția banilor din PNRR.

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL