Stroe: Marcel Boloş este onest şi corect, chiar dacă de multe ori declaraţiile lui nu au un pronunţat caracter politic

ionut stroe
Sursa foto: Facebook / Ionut Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, după şedinţa conducerii partidului, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş este un tip onest şi corect, chiar dacă de foarte multe ori declaraţiile lui nu au un pronunţat caracter politic, iar în PNL are susţinere, el precizând că tot ceea ce acesta transmite public trebuie însoţit şi argumentat din punct de vedere tehnic, financiar. Ministrul Finanţelor ar trebui să vorbească mai puţin, mai rar dar foarte articulat, a precizat Stroe.

”Marcel Boloş este un tip onest şi corect, chiar dacă de foarte multe ori declaraţiile dânsului nu au un pronunţat caracter politic. În PNL, vă pot asigura că Marcel Bolos are susţinere şi bineînţeles tot ce transmite public, din punctul nostru de vedere, trebuie însoţit şi argumentat din punct de vedere tehnic, financiar că de aia este ministru de finanţe”, a spus Stroe, după şedinţa conducerii PNL.

El a precizat că, ”dacă e să ne raportăm la fenomenul politic, ministrul Finanţelor ar trebui să vorbească mai puţin, mai rar dar foarte articulat”.

”Principala noastră preocupare apropo de legea pensiilor este asigurarea sustenabilităţii creşterii pensiilor de la anul, deci nu se pune problema dacă vor fi sau nu crescute ci modul cum o vom face şi aţi văzut foarte bine, atât ministrul Bolos cât şi PNL au vorbit de o reducere a cheltuielilor bugetare, a aparatului statului de o îmbunătăţire a colectării, de combatere a evaziunii fiscale, de atragere a fondurilor europene în zona investiţiilor, care să compenseze oarecum banii pe care îi transferăm de la bugetul statului bugetului asigurărilor sociale, pentru creşterea pensiilor, lucruri cât se poate de tehnice şi clar şi bine definite”, a subliniat Stroe.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: