Noua lege a pensiilor a fost adoptată luni seara de deputați, după ce au fost depuse o serie de amendamente, inclusiv pentru aplicarea sporurilor de vechime.
Noua lege a pensiilor prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Venitul total lunar realizat, brut sau net, se dovedește prin adeverință eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.
În cazul în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, după caz, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverințe eliberate de către angajatori, deținătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News