Cum au votat eurodeputații români pe tema modificării tratatelor europene. Clasa politică, scindată

Sursă foto: europarl.europa.eu
Sursa foto: europarl.europa.eu

Liberalii și social-democrații s-au opus în Parlamentul European propunerii de modificare a tratatelor UE, în timp ce reprezentanții Renew Europe, adică din USR și REPER, au votat „pentru”.

„Deputații europeni solicită mai multe competențe UE pe problemele legate de mediu și competențe comune în domeniile unde, în prezent, statele membre au competențe exclusive: sănătatea publică (în special privind amenințările transfrontaliere și sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente), protecția civilă, industria și educația. Competențele partajate existente ar trebui extinse în mai multe domenii: energia, afacerile externe, securitatea și apărarea, politica privind frontierele externe și infrastructura transfrontalieră”, arată un comunicat al Parlamentului European.

Raportul, aprobat cu 305 voturi pentru, 276 împotrivă și 29 abțineri, a fost pregătit de cinci coraportori care reprezintă o majoritate extinsă în Parlament. Rezoluția însoțitoare a fost adoptată cu 291 voturi pentru, 274 împotrivă și 44 abțineri (…) Prin adoptarea acestui raport, Parlamentul răspunde la așteptările cetățenilor privind o Uniune Europeană mai eficientă și democratică, în conformitate cu propunerile Conferinței privind viitorul Europei”, mai arată sursa citată.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: