Vine iarna în weekend! Meteorologii anunță ninsori și frig în mare parte din țară

ceas iarna
Sursa foto: Pixabay/ pasja1000

Vremea se răcește din acest weekend și vin ninsori în mai multe regiuni ale țării. Nu mai este mult până la începutul iernii meteorologice, deși în ultimii ani chiar și primii fulgi s-au lăsat așteptați multă vreme. Nu și în acest an: după temperaturile record în septembrie și octombrie, ne așteaptă un debut neașteptat de timpuriu al iernii. 

În acest weekend, un ciclon mediteranean puternic va afecta o mare parte din sud-estul Europei, inclusiv țara noastră. Inițial, începând de vineri, va ploua puternic în sudul țării, dar un aer rece va pătrunde dinspre nord, iar ploile se vor transforma treptat în ninsori.

Deocamdată, încă există unele incertitudini privind traiectoria ciclonului, iar acest lucru poate afecta destul de mult atât extinderea ninsorilor în teritoriu, cât și cantitățile de precipitații. În prezent, cele mai mari șanse de ninsoare par a fi în Dobrogea, local în Muntenia, în sudul și centrul Moldovei, precum și în partea sudică a Transilvaniei.

Totuși, în multe zone din sudul României, inclusiv în Capitală, este foarte posibil ca temperaturile să fie destul de ridicate în timpul precipitațiilor. Chiar și atunci când ninge, zăpada se depune mai greu pe iarbă sau alte suprafețe dacă temperatura aerului este pozitivă.

Dacă aveți planuri pentru duminică, trebuie să știți și că vântul se va intensifica în mai multe regiuni, cu rafale de până la 50 – 70 km/h, iar în estul țării vor fi, local, condiții de viscol, scrie meteoradar.ro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: