Parlamentul European a adoptat o serie de propuneri pentru reforma UE

Sursa foto: Facebook

Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluţie care include mai multe propuneri pentru reforma UE, printre care şi luarea unui număr mai mare de decizii în Consiliu prin vot cu majoritatea calificată.

Potrivit unui comunicat al PE, propunerile au fost făcute în urma Conferinţei privind viitorul Europei, într-un context caracterizat de provocări fără precedent şi crize multiple. Legislativul comunitar susţine reforme care au scopul declarat de a întări capacitatea Uniunii de a acţiona şi de a da mai multă greutate opiniilor cetăţenilor în procesul decizional.

Printre propunerile PE se află instituirea unui sistem care să reflecte mai bine un concept bicameral şi reducerea blocajelor în Consiliu prin luarea unui număr mai mare de decizii prin vot cu majoritate calificată şi prin procedura legislativă ordinară. De asemenea, eurodeputaţii vor ca PE să aibă drept deplin de iniţiativă legislativă şi un rol de colegiuitor pentru bugetul pe termen lung.

Alte propuneri vizează revizuirea normelor referitoare la componenţa Comisiei (redenumită „Executivul European”), inclusiv privind alegerea preşedintelui Comisiei (care ar urma să fie numit de Parlament şi aprobat de Consiliul European, ceea ce reprezintă o inversare a procesului actual), limitarea numărului de comisari la 15 (cu un sistem de rotaţie între statele membre), autorizarea preşedintelui Comisiei să îşi aleagă colegiul pe baza preferinţelor politice, ţinând seama de echilibrul geografic şi demografic, şi posibilitatea de a introduce o moţiune de cenzură împotriva unui comisar individual.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: