Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, numit în funcţie în urmă cu doi ani la propunerea UDMR, a declarat că nu demisionează din funcţie, însă va părăsi postul dacă noul Guvern îi va cere acest lucru.
„Rămân la dispoziţia cetăţenilor şi în slujba Guvernului. Pentru mine întotdeauna, şi când am fost primar al comunei Ozun şi acum, cetăţenii au fost pe primul loc. Nu ştiu ce o să fie, dar până când mi se solicită voi continua activitatea ca prefect, aşa cum am făcut şi până acum, cu responsabilitate şi conştiinciozitate. O să îmi fac datoria până la capăt şi dacă va trebui să plec, o să părăsesc Prefectura cu satisfacţia că am făcut ceva în toţi anii aceştia, am lăsat ceva bun în urma mea şi am ridicat ştacheta din toate punctele de vedere, inclusiv în ce priveşte pacea socială şi investiţiile în judeţ (…) Am avut o foarte bună colaborare cu autorităţile locale, cu instituţiile publice şi cu presa şi am avut grijă să menţin respectul reciproc şi echilibrul în judeţ”, a declarat, pentru AGERPRES, Raduly Istvan.
Acesta a fost învestit la conducerea Prefecturii Covasna în aprilie 2021, când a preluat postul rămas vacant după eliberarea din funcţie a predecesorului său, Iulian Todor, care fusese numit la propunerea Partidului Mişcarea Populară.
Raduly Istvan are aproape 54 de ani, este licenţiat în Drept şi doctor în Geografie, fiind specializat în domeniul turismului şi al dezvoltării rurale. De asemenea, a fost lector universitar la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’, în urmă cu 10 ani a devenit înalt funcţionar public, iar din anul 2004 şi până la numirea în funcţia de prefect a fost primar al comunei Ozun, una dintre cele mai mari comune din judeţul Covasna.
În aprilie 2023, când şi-a făcut bilanţul la jumătatea mandatului, Raduly Istvan a declarat că menţinerea păcii sociale şi stabilirea unui parteneriat cu autorităţile locale sunt, în opinia sa, cele mai mari realizări pe care le-a avut în cei doi ani de la preluarea funcţiei.
Printre altele, prefectul a mai menţionat că, printr-o atitudine corectă, o bună comunicare şi respect, a reuşit să stabilească o colaborare „benefică şi fructuoasă” între Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean, precum şi cu primarii şi consiliile locale din judeţ.
Totodată, el a amintit că o iniţiativă de succes a fost seria de întâlniri pe care a avut-o cu membrii mediului de afaceri, dar şi introducerea blingvismului în cadrul Prefecturii şi instituţiilor din subordine, respectiv Serviciul de Paşapoarte şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, ceea ce a contribuit la îmbunătăţirea activităţii şi relaţiei cu comunitatea maghiară. Prefectura are, de asemenea, un site, o pagină de Facebook şi o pagină de Instagram bilingve.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News